Administrare sistem – software
Administrarea sistemului software presupune gestionarea instalării sistemului de operare și a software-ului aferent (aplicaţiile utilizate în mod curent). Aceasta include provizionarea, testarea și implementarea de patch-uri de securitate, pachete de servicii, upgrade-uri și revizii. Odată instalate, atât sistemul de operare cât şi celelalte aplicaţii necesită o mentenanţă periodică pentru a obţine maximum de performanţă din sistemele de calcul şi de a reduce costurile implicate de reinstalări sau, mai grav, de pierderi de date.
Indiferent de mărimea companiei, veţi avea de câștigat din administrarea licențelor software pe care le dețineţi. De obicei, companiile mici nu au timpul sau resursele necesare monitorizării și păstrării informațiilor despre software și licențele aferente. Un proces bun de administrare a licențelor software ajută la determinarea cu exactitate a necesarului de software şi, implicit, a celui de hardware. Cunoscând din timp acest necesar, companiile pot beneficia de avantajele discounturilor specifice licențierii de volum, precum și de costuri reduse pentru training (atunci când este vorba de licenţe comerciale). Fiind la curent cu propriile nevoi, organizațiile pot evita produsele uzate moral și pot asigura tot timpul tehnologie de ultimă oră. În companiile în care tehnologia s-a răspândit fără control, pot exista mai multe platforme software. Procesele de lucru pot deveni ineficiente, iar compania va trebui să suporte costuri mai mari pentru deținerea programelor de calculator, având în vedere necesitățile de training, suport, incompatibilități și alte probleme de comunicare. Administrarea programelor și a licențelor poate contribui la reducerea acestor probleme. Firmele cu o atitudine proactivă în administrarea licențelor software înțeleg valoarea pe care o reprezintă investițiile în software și le este mai ușor să identifice acele departamente care au nevoie de upgrade sau de noi programe.

